Niciun rezultat găsit

Căutarea dvs. nu a identificat niciun rezultat.

Pentru a găsi ceea ce căutați, vă sugerăm să încercați următoarele:

  • Verificați ortografia cuvintelor cheie ale căutării.
  • Utilizați sinonime pentru cuvântul cheie pe care l-ați introdus; de exemplu, încercați “aplicație” în loc de “software”.
  • Încercați una dintre căutările populare prezentate mai jos.
  • Începeți o căutare nouă.
Întrebări frecvente

Prevederi legale Oracle

Descărcări Oracle
Prevederi legale

Confidenţialitatea la Oracle
Politica de confidenţialitate Oracle Advertising

1. INTRODUCERE

Această Politică de confidenţialitate Oracle Advertising (denumită şi ‘Politica de confidenţialitate’ sau ‘Politica de confidenţialitate Marketing Cloud & Oracle Data Cloud’) informează consumatorii (‘dvs.’) despre colectarea, utilizarea şi partajarea (denumite colectiv ‘procesare’ sau ‘a procesa’) informaţiilor dvs. personale în legătură cu furnizarea de către Oracle a serviciilor de marketing şi Advertising, concepute pentru a sprijini activităţile de marketing online şi offline ale clienţilor şi partenerilor Oracle (‘Oracle Marketing & Advertising’). Această Politică de confidenţialitate explică, de asemenea, drepturile cu privire la confidenţialitate pe care le aveţi în legătură cu aceste activităţi de procesare.

Această politică de confidenţialitate a fost actualizată ultima dată pe 13 aprilie 2021. Totuşi, Politica de confidenţialitate se poate modifica în timp, de exemplu pentru conformarea cu cerinţele legale sau pentru a îndeplini nevoile de business în schimbare. Versiunea cea mai recentă poate fi găsită pe acest site web. În cazul în care există o modificare importantă, pe care dorim să o evidenţiem pentru dvs., vă vom informa, de asemenea, în alt mod adecvat (de exemplu, printr-o notificare pop-up sau printr-o declaraţie de modificări pe site-ul nostru web). Vizualizaţi o versiune anterioară a acestei Politici de confidenţialitate.

Conform utilizării din această Politică de confidenţialitate, ‘informaţiile personale’ sau ‘datele personale’ reprezintă informaţiile care sunt corelate cu o persoană fizică identificată sau cu o persoană fizică identificabilă. De exemplu, acestea pot include, printre altele, numele, adresa, adresa de e-mail, comportamentul de achiziţii din trecut sau informaţiile cu privire la interesele dvs. online. Informaţiile personale despre dvs., pe care le poate procesa Oracle, sunt denumite şi ‘informaţii despre dvs.’ Pentru mai multe detalii despre tipurile de informaţii despre dvs. pe care le putem procesa în Oracle Marketing şi Advertising, consultaţi Secţiunea 4 de mai jos.

DOMENIUL DE APLICARE AL POLITICII DE CONFIDENŢIALITATE

Consultaţi
Mai multe
  • Politica de confidenţialitate se aplică procesării de către Oracle’ a informaţiilor dvs. personale, care au fost furnizate către Oracle Marketing şi Advertising de către furnizorii noştri de date.

CINE ESTE RESPONSABIL DE PROCESAREA INFORMAŢIILOR DVS. PERSONALE?

Consultaţi
Mai multe
  • Oracle Corporation şi entităţile sale afiliate sunt responsabile de procesarea informaţiilor despre dvs., aşa cum se descrie în această politică de confidenţialitate.

CE CATEGORII DE INFORMAŢII PERSONALE PROCESĂM?

Consultaţi
Mai multe
  • Oracle poate procesa informaţii personale online care vă pot identifica indirect, precum şi informaţii offline care vă pot identifica direct.

CARE SUNT SURSELE PRIN CARE OBŢINEM INFORMAŢIILE DVS. PERSONALE?

Consultaţi
Mai multe
  • Oracle obţine date de la surse terţe, inclusiv de la agenţii de publicitate şi operatori de site-uri web, magazine de retail şi furnizori terţi de date.

DE CE ŞI CUM UTILIZĂM INFORMAŢIILE DVS. PERSONALE?

Consultaţi
Mai multe
  • Utilizăm informaţiile personale despre dvs. pentru a le permite clienţilor şi partenerilor Oracle Marketing şi Advertising să vă promoveze produsele şi serviciile, să dezvolte şi să îmbunătăţească produsele şi serviciile Oracle şi în scopul securităţii şi al conformării.

CUM PUTEM PARTAJA SAU VINDE INFORMAŢIILE DVS. PERSONALE?

Consultaţi
Mai multe
  • Informaţiile dvs. personale sunt partajate în întreaga organizaţie Oracle şi vândute către terţi, cum ar fi clienţi şi parteneri Oracle Advertising, furnizori de servicii, autorităţi publice şi guvernamentale, când se cere din punct de vedere legal.

CARE SUNT DREPTURILE DVS. CU PRIVIRE LA CONFIDENŢIALITATE?

Consultaţi
Mai multe
  • Aveţi drepturi cu privire la confidenţialitate în legătură cu informaţiile pe care le procesăm despre dvs. Puteţi alege să renunţaţi la partajarea sau vânzarea de către terţi şi să obiectaţi faţă de utilizarea de către noi a informaţiilor dvs. personale în scopuri de marketing comportamental online şi publicitate, să ştergeţi informaţiile dvs. personale sau să accesaţi informaţiile dvs. personale.

CUM CONTACTAŢI ORACLE DACĂ AVEŢI ÎNTREBĂRI, COMENTARII SAU PLÂNGERI?

Consultaţi
Mai multe
  • Când consideraţi că informaţiile dvs. personale au fost utilizate într-un mod care nu respectă Politica de confidenţialitate, contactaţi Responsabilul cu protecţia datelor globale.

2. DOMENIUL DE APLICARE

Politica de confidenţialitate se aplică pentru procesarea de către Oracle a informaţiilor despre dvs., furnizate către Oracle Marketing şi Date Cloud de furnizorii terţi de date pentru a le permite clienţilor şi partenerilor Oracle Marketing şi Advertising să vă ofere produse şi servicii în funcţie de interesele dvs.

Politica de confidenţialitate nu se aplică pentru următoarele activităţi:

  • Datele colectate în legătură cu instrumentele Oracle AddThis. În unele regiuni, Oracle poate, de asemenea, procesa informaţii despre dvs. care au fost furnizate către Oracle Marketing şi Advertising prin partenerii publisheri web cu ajutorul instrumentelor Oracle AddThis. Pentru informaţii despre colectarea datelor de către Oracle şi despre practicile de utilizare a instrumentelor Oracle AddThis, consultaţihttps://www.oracle.com/legal/privacy/addthis-privacy-policy.html.
  • Informaţii de la prima entitate, colectate despre dvs. de clienţii Oracle. Clienţii noştri sunt responsabili pentru propriile practici de colectare a informaţiilor personale sau de utilizare de către aceştia a informaţiilor lor personale pentru activităţi de marketing şi în alte scopuri, inclusiv când utilizează Oracle Marketing Cloud sau Advertising pentru a vă trimite reclame online. Aici se includ orice informaţii personale procesate prin produsele Moat sau Grapeshot ale Oracle Advertising în numele clienţilor Oracle. Pentru a afla mai multe despre utilizarea de către clienţii noştri a informaţiilor de la prima entitate despre dvs., sunteţi încurajat să consultaţi politica de confidenţialitate relevantă a companiei care a colectat informaţiile dvs. de la dvs. sau care vă trimite reclame. Consultaţi-vă cu compania respectivă dacă aveţi întrebări suplimentare despre utilizarea de către aceasta a informaţiilor despre dvs.
  • Datele colectate pentru Oracle în scopuri proprii de marketing direct. Pentru informaţii despre activităţile de procesare ale Oracle, cu privire la informaţiile dvs. personale, colectate pe site-urile web şi aplicaţiile Oracle şi utilizate pentru activităţi de marketing direct ale Oracle, consultaţi https://www.oracle.com/legal/privacy/privacy-policy.

3. CINE ESTE RESPONSABIL DE PROCESAREA INFORMAŢIILOR DVS. PERSONALE?

Oracle Corporation şi Oracle America, Inc., cu sediul social la 2300 Oracle Way, Austin, TX, 78741, SUA, sunt responsabile cu procesarea informaţiilor personale incluse în domeniul de aplicare a acestei Politici de confidenţialitate.

4. CE CATEGORII ŞI INFORMAŢII PERSONALE SPECIFICE PROCESĂM?

Este posibil ca, în anumite cazuri, informaţiile despre dvs. să vă identifice direct, pe când în alte cazuri pot doar să vă identifice indirect. Informaţiile personale care sunt colectate offline şi care vă pot identifica direct pot include, de exemplu:

  • numele şi adresa fizică, adresele de e-mail şi numerele de telefon;
  • atribute demografice, când sunt legate de alte informaţii care vă identifică;
  • date tranzacţionale, bazate pe achiziţiile dvs., când sunt legate de alte informaţii care vă identifică;
  • date ale companiei, cum ar fi numele, dimensiunea şi locaţia companiei pentru care lucraţi şi rolul dvs. în cadrul companiei;
  • date din liste de înscriere de marketing, sondaje pentru consumatori sau informaţii disponibile în mod public;
  • Doar pentru Statele Unite: latitudinea/longitudinea derivată dintr-o adresă fizică.

Informaţiile personale care sunt colectate online şi care vă pot identifica indirect pot include, de exemplu:

  • ID-uri unice, cum ar fi ID-ul dispozitivului dvs. mobil sau ID-ul unui cookie din browserul dvs.
  • ID-ul unui dispozitiv conectat, cum ar fi un ID de la un televizor smart sau dispozitiv de streaming (utilizat în scopuri de asociere numai în SUA);
  • adresele IP şi informaţii derivate din adresele IP, cum ar fi locaţia geografică;
  • informaţii despre dispozitivul dvs., cum ar fi browserul, tipul de dispozitiv, sistemul de operare, prezenţa sau utilizarea “aplicaţiilor”, rezoluţia ecranului sau limba preferată;
  • informaţii personale ascunse, cum ar fi adrese de e-mail în cod hash (ID-urile directe sunt eliminate);
  • informaţii demografice, cum ar fi sexul, vârsta şi intervalul de venit, când nu sunt legate de informaţii care vă identifică direct;
  • date comportamentale despre calculatorul sau dispozitivul conectat, pe care-l utilizaţi când interacţionaţi cu site-uri web, aplicaţii sau alte dispozitive conectate, cum ar fi reclamele pe care aţi făcut clic sau pe care le-aţi vizualizat, site-urile web şi zonele de conţinut, data şi ora acestor activităţi sau căutarea pe web utilizată pentru a găsi şi a naviga către un site web.

Putem asocia informaţiile personale despre dvs. cu segmente de interes sau profiluri, pentru prestarea serviciilor Oracle Marketing şi Advertising către clienţii şi partenerii noştri:

  • Segmentele de interes reprezintă un anumit grup de consumatori, care împărtăşesc un comportament sau o preferinţă comun(ă), utilizată pentru marketing direct de către clienţii noştri. De exemplu: pentru clienţii care caută oferte speciale de turism pentru Hawaii.
  • Profilurile reprezintă un set de atribute despre un anumit consumator sau dispozitiv ori un set de mai multe calculatoare sau dispozitive ce partajează atribute comune, utilizate în scop de marketing de către clienţii noştri. De exemplu: grupa de vârstă 25-55 ani; turişti în căutare de aventură; amatori de surfing; clienţii care caută oferte speciale de turism pentru Hawaii.

5. ÎN CE SCOP COMERCIAL SAU DE AFACERI UTILIZĂM INFORMAŢIILE DVS. PERSONALE?

Utilizăm informaţii personale în următoarele scopuri comerciale:

  • a) pentru a le permite clienţilor şi partenerilor Oracle Marketing şi Advertising să vă ofere produse şi servicii în funcţie de interesele dvs.;
  • b) pentru informaţiile personale online colectate în afara UE/SEE, pentru a analiza, dezvolta, îmbunătăţi şi optimiza utilizarea, funcţionarea şi performanţa produselor şi a serviciilor Oracle;

Utilizăm informaţii personale în următoarele scopuri de afaceri:

  • c) pentru a administra securitatea site-urilor, a reţelelor şi a sistemelor noastre;
  • d) pentru a respecta legile şi reglementările aplicabile şi pentru a ne desfăşura activitatea.

Aceste scopuri sunt descrise mai jos, cu detalii suplimentare.

  • a) pentru a le permite clienţilor şi partenerilor Oracle Marketing şi Advertising să vă ofere produse şi servicii în funcţie de interesele dvs.;

Procesăm informaţii personale despre dvs. în scopuri de marketing pentru a le permite clienţilor şi partenerilor Oracle Marketing şi Advertising să facă reclamă la produse şi servicii prin intermediul activităţilor de marketing online şi offline în funcţie de interesele dvs. „Scopuri de marketing” înseamnă procesarea informaţiilor personale offline şi online, astfel cum sunt definite în Secţiunea 4: (i) de a solicita sau de a cauza o achiziţie, închiriere, leasing sau schimb de produse sau servicii direct către consumatori sau companii prin intermediul campaniilor de publicitate offline şi online; (ii) de a efectua studii de piaţă sau sondaje de piaţă sau de a furniza servicii de verificare către comercianţi; (iii) de a crea, comunica, furniza şi face schimb de oferte care au valoare pentru clienţi, asociaţi şi societate în general sau (iv) de a încuraja practicile şi tendinţele sigure şi de a furniza informaţii reale, inclusiv, de exemplu, furnizarea de notificări privind retragerea produselor sau a automobilelor.

Mai exact, Oracle poate procesa informaţii despre dvs.:

  • i. Pentru reclamele online, bazate pe interese, livrate prin intermediul partenerilor Oracle Advertising, care vă afişează reclame online în numele clienţilor Oracle Advertising.

    Exemplu: un profesionist în marketing, care lucrează pentru o companie de turism, doreşte să promoveze ofertele de turism speciale pentru Hawaii în faţa unui grup de persoane (denumit şi public), care pot fi interesate de ofertele respective. Profesionistul în marketing utilizează Oracle Advertising pentru a crea un public interesat să călătorească în Hawaii. Dacă aţi vizitat un site web de turism anterior şi v-aţi exprimat interesul pentru vacanţe în Hawaii, puteţi fi inclus în publicul companiei de turism şi puteţi vedea ulterior reclame pentru o vacanţă în Hawaii pe alte site-uri web (deoarece a fost plasat un cookie pe browserul dvs.) sau, în Statele Unite, printr-un dispozitiv conectat (din cauza unei asocieri dintre adresa dvs. IP şi ID-ul dispozitivului).

  • ii. Pentru măsurarea, analizele şi dezvoltarea de rapoarte detaliate ale campaniilor offline şi online în numele clienţilor noştri Oracle Advertising.

    Exemplu: un profesionist în marketing, care lucrează pentru o companie de turism, doreşte să înţeleagă mai bine dacă campania de marketing a companiei pentru ofertele de turism speciale pentru Hawaii a contribuit la o creştere a vânzărilor sale de produse. Profesionistul în marketing utilizează Oracle Advertising pentru a vedea câte reclame sau clipuri video au fost vizionate şi dacă s-a făcut clic pe reclame şi s-au efectuat achiziţii.

  • iii. Pentru a le permite clienţilor noştri Oracle Advertising să-şi personalizeze produsele şi serviciile, inclusiv optimizarea site-urilor, personalizarea e-mailurilor şi optimizarea activităţilor dinamice de marketing şi publicitate.

    Exemplu: dacă aţi indicat anterior un interes privind călătoriile în Hawaii şi vizitaţi site-ul web al unei companii de turism, compania de turism poate afişa oferte personalizate pentru vacanţe în Hawaii pe pagina Home.

  • iv. Pentru asocierea profilurilor şi segmentelor de interes pentru a le permite clienţilor şi partenerilor Oracle Marketing şi Advertising să asocieze segmentele dvs. de interes pe diverse browsere şi/sau dispozitive pe care le puteţi utiliza în scopurile descrise în această secţiune.

    Exemplu: sunteţi interesat de vacanţele oferite de o companie de turism şi aţi făcut clic pe reclamele lor online. Sunteţi conectat la mai multe dispozitive (calculatorul desktop, smartphone şi tabletă), utilizând aceleaşi date de conectare. Partenerii Oracle au indicat faptul că este probabil ca dvs. să fiţi acelaşi utilizator pe toate dispozitivele respective. Compania de turism poate afişa oferte de vacanţe (prin ID-ul cookie-ului dez-identificat) pe aceste dispozitive diferite

  • v. Pentru crearea tipurilor de public online şi offline modelate pentru produsele şi serviciile clienţilor Oracle Advertising.

    Exemplu: un profesionist în marketing, care lucrează pentru o companie de turism, doreşte să găsească noi clienţi potenţiali care ar putea fi, ca şi dvs., interesaţi să călătorească în Hawaii. Oracle Advertising poate ajuta compania de turism prin căutarea de caracteristici cheie între profilurile care şi-au exprimat interesul faţă de călătoriile în Hawaii şi alte profiluri pentru care se poate deduce un interes similar pe baza acestor caracteristici, precum interesul faţă de călătoriile către insulele tropicale.

  • vi. Pentru a le permite clienţilor noştri Oracle Advertising să asocieze informaţiile de la prima entitate cu anumite ID-uri Oracle Advertising, pentru a vă livra servicii de marketing şi publicitate.

    Exemplu: O companie de turism are propriile liste de clienţi care au achiziţionat aranjamente turistice cu ei, cu nume, e-mailuri şi adrese. Compania de turism doreşte să poată ajunge la aceşti clienţi cu reclame online. Oracle Advertising poate ajuta compania de turism prin conversia propriilor lor liste de clienţi din nume, e-mailuri şi adrese identificate în grupuri dez-identificate de ID-uri de cookie-uri şi dispozitive, oferite de Oracle Advertising, într-un proces cunoscut în sectorul publicității sub denumirea de „onboarding”.

  • vii. Doar pentru Statele Unite: pentru a le permite clienţilor noştri să livreze cataloage către adresa dvs. fizică, care vă pot interesa pe baza comportamentului dvs. de achiziţie anterior.

  • b) Pentru informaţiile personale online, colectate în afara UE/SEE, pentru a analiza, dezvolta, îmbunătăţi şi optimiza utilizarea, funcţionarea şi performanţa produselor şi a serviciilor Oracle

    Putem procesa informaţii personale în scopul propriilor cercetări şi dezvoltări la Oracle.

    De exemplu: pentru a îmbunătăţi calitatea datelor, pentru a dezvolta funcţionalităţi noi şi pentru analize statistice corelate cu performanţa şi funcţionarea Oracle Marketing şi Advertisings.

  • c) pentru a administra securitatea site-urilor, a reţelelor şi a sistemelor noastre

    Putem colecta date de utilizare şi de funcţionare a sistemelor de la Oracle Marketing & Advertising pentru securitate şi gestionarea operaţiunilor, pentru ca reţelele şi sistemele Oracle şi ale clienţilor şi partenerilor, precum şi produsele şi serviciile noastre să fie în siguranţă. De asemenea, putem colecta date de utilizare şi de funcţionare a sistemelor pentru a investiga şi preveni atacuri cibernetice, activităţi rău intenţionate sau potenţiale fraude, inclusiv frauda publicitară, precum şi pentru a detecta roboţi.

  • d) pentru a respecta legile şi reglementările aplicabile şi pentru a ne desfăşura activitatea

    În anumite cazuri, putem procesa informaţii personale pentru a respecta legile şi reglementările aplicabile. De exemplu, pentru a răspunde la o cerere de la o entitate de reglementare sau pentru a ne apăra la o plângere legală. De asemenea, putem procesa informaţii personale în cadrul desfăşurării activităţii noastre. De exemplu, pentru a realiza auditări şi investigaţii, pentru activităţi financiare şi contabile, în scopul arhivării şi al asigurării.

6. CATEGORII DE SURSE DE INFORMAŢII PERSONALE

Oracle poate procesa atât informaţii offline, cât şi online despre dvs., inclusiv informaţii din surse disponibile public sau de la furnizori terţi de date.

  • Informaţiile offline despre dvs. sunt obţinute de Oracle de la partenerii săi offline, cum ar fi magazine de retail de materiale de construcţii, magazine de alimente şi programele lor asociate cu carduri de loialitate, branduri de carduri de plată, comenzi din cataloage şi programe de sondaje pentru consumatori, şi de la terţi cu care este posibil să nu aveţi o relaţie şi care colectează informaţii offline de la partenerii lor offline.
  • Informaţiile online despre dvs. provin din activităţile dvs. pe site-urile gestionate de parteneri online, cum ar fi agenţii de publicitate şi operatori de site-uri web (de exemplu, magazine de retail online sau site-uri turistice). De asemenea, Oracle obţine informaţii online de la terţi cu care este posibil să nu aveţi o relaţie şi care colectează informaţii online utilizând cookie-uri sau tehnologii similare, cum ar fi taguri de pixeli şi ID-uri de dispozitive, pe măsură ce navigaţi pe internet şi interacţionaţi cu site-uri web. Pentru informaţii suplimentare despre cookie-uri şi tehnologii similare, utilizate în legătură cu Oracle Advertising, consultaţi Secţiunea 12 de mai jos.

Partenerii noştri de date online sub marca Oracle Marketing şi Advertising sunt enumeraţi în catalogul nostru, care include o listă completă a furnizorilor curenţi de date din UE/SEE. Reţineţi că unii dintre aceşti parteneri oferă informaţii numai despre persoane fizice din anumite regiuni.

7. PENTRU INFORMAŢIILE DESPRE DVS., COLECTATE ÎN UE/SEE, CARE ESTE BAZA NOASTRĂ LEGALĂ?

Ne bazam pe consimţământul dvs. pentru a le permite clienţilor şi partenerilor Oracle Marketing şi Date Cloud să vă ofere produse şi servicii, inclusiv măsurători şi analize despre performanţa campaniilor, personalizare, crearea de modele, onboarding şi conectare (consultaţi Secţiunea 5 de mai sus, pentru detalii suplimentare privind aceste scopuri). Consimţământul dvs. este obţinut în numele Oracle şi al clienţilor şi partenerilor săi Oracle Marketing şi Advertising de către furnizorii noştri terţi de date.

Aveţi dreptul de a vă retrage consimţământul pentru acest scop în orice moment. Consultaţi Secţiunea 13 de mai jos pentru detalii suplimentare cu privire la modul în care puteţi renunţa la procesarea datelor, în funcţie de interese, bazată pe consimţământul dvs.

În plus, putem procesa informaţii despre dvs. după cum este necesar în funcţie de interesele dvs. legitime pentru a menţine securitatea site-urilor, a reţelelor şi a sistemelor noastre, şi pentru a respecta legile şi reglementările aplicabile, precum procesarea unei cereri de renunţare.

8. PE CE PERIOADĂ PĂSTRĂM INFORMAŢIILE DESPRE DVS.?

Oracle păstrează informaţiile despre dvs. pe următoarele perioade de păstrare:

  • a) Informaţiile online despre dvs. sunt păstrate maximum 13 luni.

    În mod excepţional şi pentru informaţiile online colectate în afara UE/SEE, informaţiile online pot fi păstrate maximum 18 luni, de exemplu, pentru campaniile de publicitate bazate pe interese sezoniere sau ciclice ale clienţilor Oracle sau pentru analize interne şi dezvoltarea de modele.

  • b) Informaţiile online despre dvs. pentru scopuri de conectare (tehnologia inter-dispozitive/inter-contexte) sunt păstrate maximum 12 luni.

  • c) Informaţiile offline despre dvs. pot fi păstrate maximum 5 ani dacă au fost colectate în UE/SEE. Vom păstra informaţiile offline despre dvs. în alte regiuni, după cum este relevant pentru scopurile aplicabile din aceste regiuni (de asemenea, consultaţi Secţiunea 5 de mai sus).

  • d) Informaţiile personale necesare pentru păstrarea preferinţelor pentru renunţare sunt păstrate timp de 20 de ani, cu excepţia cazului în care le ştergeţi sau împiedicaţi în alt mod colectarea lor, aşa cum este descris în Secţiunea 13 de mai jos.

9. CÂND ŞI CUM PUTEM PARTAJA INFORMAŢIILE DVS. PERSONALE?

Partajarea în cadrul Oracle

Ca organizaţie globală, informaţiile despre dvs. pot fi partajate la nivel global, în întreaga organizaţie mondială Oracle în scopuri de afaceri. Consultaţi o listă de entităţi Oracle. Selectaţi o regiune şi o ţară pentru a vizualiza adresa înregistrată şi detaliile de contact ale entităţii sau ale entităţilor Oracle aflate în fiecare ţară.

Angajaţii Oracle sunt autorizaţi să acceseze informaţii personale doar în măsura necesară pentru atingerea scopurilor aplicabile şi pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Partajarea cu terţi sau vânzarea către terţi

Este posibil să partajăm informaţiile personale sau să vindem informaţiile personale următorilor terţi în scopuri comerciale:

  • clienţi şi parteneri Oracle Advertising, inclusiv marketeri digitali, agenţii de publicitate, publisheri web, furnizori de televiziune conectată, platforme de cereri, platforme de administrare a datelor, platforme de furnizare şi reţele social media şi
  • furnizori de servicii terţi, după cum este necesar, pentru a presta serviciile Oracle Marketing şi Advertising în numele Oracle;

Este posibil să partajăm informaţiile personale cu următoarele terţe părţi în scopuri de afaceri:

  • terţi relevanţi în eventualitatea unei reorganizări, fuziuni, vânzări, joint venture, cesionări, transfer sau a altui aranjament al întregii sau a unei părţi din activitatea, mijloacele fixe sau stocul nostru, inclusiv în legătură cu un faliment sau cu proceduri similare şi
  • autorităţile publice şi guvernamentale, inclusiv autorităţile publice şi guvernamentale din afara ţării dvs. de reşedinţă (în măsura impusă de lege, pentru a răspunde la cererile obligatorii în legătură cu securitatea naţională şi/sau în scopul aplicării legii).

Când terţilor li se dă acces la informaţii personale, vom lua măsurile contractuale, tehnice şi organizaţionale corespunzătoare, proiectate pentru a garanta faptul că informaţiile personale sunt procesate doar în măsura în care această procesare este necesară, conform acestei Politici de confidenţialitate şi conform legii aplicabile.

10. CUM SUNT TRATATE LA NIVEL GLOBAL INFORMAŢIILE PERSONALE?

Oracle este o corporaţie globală care îşi desfăşoară activitatea în peste 80 de ţări, iar Informaţiile personale pot fi procesate la nivel global, în funcţie de necesităţi, în conformitate cu această politică. Dacă informaţiile personale sunt transferate către un destinatar Oracle dintr-o ţară care nu asigură un nivel adecvat de protecţie pentru informaţiile personale, Oracle va lua măsuri special concepute pentru a proteja în mod adecvat informaţiile personale, cum ar fi garantarea faptului că astfel de transferuri fac obiectul condiţiilor Clauzelor model ale UE sau un alt mecanism de transfer adecvat, necesar în temeiul legislaţiei relevante privind protecţia datelor.

11. CUM SUNT SECURIZATE INFORMAŢIILE DESPRE DVS.?

Oracle a implementat măsurile tehnice, fizice şi organizaţionale adecvate, proiectate să protejeze informaţiile personale împotriva distrugerii accidentale sau ilegale ori a pierderii, deteriorării, modificării accidentale, dezvăluirii sau accesului neautorizat, precum şi împotriva altor forme de procesare ilegală.

12. CE COOKIE-URI, TAGURI DE PIXELI ŞI ALTE TEHNOLOGII SIMILARE UTILIZĂM?

Cookie-urile şi tehnologiile similare (de ex. taguri de pixeli şi ID-uri de dispozitive) sunt utilizate de Oracle şi de partenerii noştri de tehnologie de publicitate pentru a vă recunoaşte pe dvs. şi/sau dispozitivele dvs. din, din afara şi din mai multe servicii şi dispozitive diferite, în scopurile specificate în Secţiunea 5 de mai sus.

Cookie-urile sunt fişiere text mici, care conţin un şir de caractere şi care identifică în mod unic un browser de pe un dispozitiv conectat. Noi şi partenerii noştri Oracle Marketing şi Advertising putem utiliza cookie-uri pentru, printre altele, a urmări tendinţele utilizatorilor şi a colecta informaţii despre modul în care utilizaţi site-urile clienţilor noştri sau interacţionaţi cu reclamele. Majoritatea browserelor sunt configurate iniţial să accepte cookie-urile în mod prestabilit. Totuşi, puteţi schimba setările browserului pentru a determina browserul să refuze cookie-urile terţilor sau pentru a indica momentul în care este trimis un cookie terţ. Consultaţi fişierele de asistenţă ale browserului dvs. pentru a afla mai multe despre modul în care sunt tratate cookie-urile.

Tagurile de pixeli (denumite şi indicatoare web sau GIF-uri transparente) sunt imagini invizibile de 1 x 1 pixeli, care sunt plasate în pagini web ce utilizează această tehnologie în scop de marketing şi măsurare. Când accesaţi aceste pagini web, tagurile de pixeli generează o notificare generică a vizitei. Tagurile de pixeli pot fi utilizate cu cookie-uri sau individuale. Când sunt utilizate cu cookie-uri, tagurile de pixeli pot urmări activitatea dintr-un site a unui anumit dispozitiv şi vă pot furniza reclame online relevante. Când dezactivaţi cookie-urile sau aţi renunţat la cookie-uri, tagurile de pixeli pur şi simplu detectează o vizită unică pe site-ul web şi modul în care aţi interacţionat cu reclamele, dar nu urmăresc o persoană pentru a furniza reclame online relevante.

Puteţi renunţa la cookie-uri utilizând instrumentele de renunţare din secţiunea următoare.

13. CARE SUNT DREPTURILE DVS. CU PRIVIRE LA CONFIDENŢIALITATE?

Conform Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR) din UE, Legii privind confidenţialitatea consumatorilor din California (CCPA) şi altor legi şi reglementări aplicabile, persoanele fizice din anumite jurisdicţii pot avea anumite drepturi cu privire la date care le permit să renunţe la partajarea cu terţi sau la vânzarea către aceştia, să şteargă sau să îndepărteze sau să solicite accesarea şi să primească o copie a informaţiilor lor personale aflate în posesia Oracle sau pentru care Oracle este responsabilă în alt mod.

Renunţarea şi obiectarea faţă de utilizarea de către noi a informaţiilor despre dvs.

Oracle vă pune la dispoziţie mai multe moduri de a renunţa la partajarea sau vânzarea de către terţi şi de a formula obiecţii faţă de utilizarea de către noi a informaţiilor despre dvs.:

  • Renunţarea Oracle Advertising. Accesaţi Instrumentul de renunţare Oracle Advertising.

    Reţineţi că, dacă utilizaţi acest instrument de renunţare, Oracle vă va elimina din utilizarea de către Oracle a informaţiilor despre dvs. pentru serviciile Oracle Advertising ce implică atât utilizarea de către prima entitate a informaţiilor dvs., cât şi partajarea sau vânzarea informaţiilor dvs. de către orice terţ. Consultaţi Secţiunea 2 de mai sus pentru informaţii suplimentare despre distincţia dintre informaţiile de la prima entitate şi cele de la terţi.

    Renunţarea la Oracle Advertising va împiedica Oracle să livreze public terţ la dispozitive conectate, cum ar fi smart TV sau dispozitive de streaming; cu toate acestea, puteţi accesa meniul de setări al dispozitivului dvs. sau politica de confidenţialitate pentru informaţii privind modul de renunţare direct cu dispozitivele dvs. conectate.
  • Renunţarea din sectorul tehnologiei publicităţii. De asemenea, puteţi renunţa la partajarea sau vânzarea către terţi de către serviciile Oracle Marketing & Advertising utilizând instrumentele de renunţare furnizate de următoarele grupuri din sector:
  • Renunţarea de pe dispozitive mobile. Deşi metodele de renunţare descrise mai sus funcţionează adesea şi pentru navigarea pe web cu dispozitive mobile, mediile aplicaţiilor pentru dispozitive mobile nu acceptă cookie-uri. Puteţi lua în considerare instalarea aplicaţiei AppChoices, furnizată de Digital Advertising Alliance (DAA), pentru a exercita controlul de renunţare pentru anumite companii, inclusiv Oracle, când vă aflaţi într-un mediu de aplicaţii pentru dispozitive mobile. Consultaţi informaţiile suplimentare despre modul de descărcare şi configurare a aplicaţiei AppChoices, relevante pentru platforma dispozitivului dvs. mobil. De asemenea, puteţi accesa site-ul web NAI pentru informaţii suplimentare şi instrucţiuni privind renunţarea pentru dispozitivele mobile.
  • Neurmărirea. Oracle onorează setările browserelor privind “neurmărirea”, adică nu vom urmări browserul dvs. în scopuri de marketing cât timp aveţi setarea „Neurmărire” activată în setările browserului.

Reţineţi că, dacă renunţaţi la utilizarea oricărei dintre primele trei instrumente de renunţare, puteţi continua să primiţi temporar reclame bazate pe interese de la clienţii Oracle Marketing şi Advertising din cauza campaniilor de publicitate, aflate deja în desfăşurare. Totuşi, veţi renunţa la toate campaniile de publicitate viitoare de la clienţii care utilizează Oracle Marketing şi Advertising.

De asemenea, reţineţi că primele trei instrumente de renunţare sunt momentan bazate pe cookie-uri şi împiedică Oracle să utilizeze, să partajeze sau să vândă informaţiile dvs. personale pentru reclamele bazate pe interese în browserul pe care sunt instalate. Drept urmare, aceste instrumente de renunţare vor funcţiona doar dacă browserul este setat să accepte cookie-uri terţe şi este posibil să nu funcţioneze când cookie-urile sunt dezactivate sau eliminate automat (de ex., pe anumite dispozitive mobile şi sisteme de operare). Dacă ştergeţi cookie-urile, schimbaţi setările browserului, comutaţi între browsere sau calculatoare ori utilizaţi alt sistem de operare, va trebui să renunţaţi din nou. Oracle nu utilizează ID-uri unice persistente pentru a reactiva un profil care a renunţat anterior sau un cookie şters.

Dacă doriţi ca informaţiile despre dvs. să nu mai fie utilizate de Oracle pentru serviciile Oracle Advertising şi nu doriţi să primiţi cookie-uri terţe, puteţi să schimbaţi şi setările browserului de pe calculatorul sau dispozitivul pe care îl utilizaţi pentru a vă conecta la Internet. De asemenea, majoritatea browserelor oferă funcţionalitatea care vă permite să renunţaţi la cookie-urile publicitare, inclusiv la cookie-urile Oracle.

Ştergerea informaţiilor despre dvs.

Puteţi elimina sau şterge toate informaţiile online despre dvs. prin renunţarea din serviciile Oracle Advertising, utilizând instrumentul de renunţare Oracle Advertising de mai sus.

Dacă doriţi să trimiteţi o cerere pentru ca informaţiile offline despre dvs., dacă există, să fie eliminate sau şterse, puteţi utiliza acest formular.

Accesarea informaţiilor despre dvs.

Pentru a vă exercita dreptul de a vă accesa informaţiile online stocate în Oracle Marketing şi Advertising, puteţi utiliza Registry-ul Oracle Advertising („Registry”) pentru a vizualiza segmentele online pe care Oracle le-a asociat cu dispozitivul dvs. Accesând acest Registry, puteţi vizualiza tipurile de segmente de interes terţe, care sunt partajate cu clienţii Oracle Advertising sau vândute acestora. Reţineţi că segmentele de interes pe care le vedeţi în Registry reprezintă informaţii din profilul asociat cu browserul, calculatorul sau dispozitivul specific pe care-l utilizaţi pentru a accesa Registry-ul. Puteţi vedea diferite segmente la vizualizarea Registry din alt browser, de pe alt calculator sau dispozitiv. Pentru o imagine completă a segmentelor asociate cu toate browserele şi dispozitivele dvs., vă recomandăm să utilizaţi aceste browsere şi dispozitive diferite atunci când accesaţi Registry-ul.

Pentru a solicita accesul la informaţiile dvs. offline, vizitaţi site-ul pentru acces Oracle Advertising, disponibil la https://datacloudoptout.oracle.com/request-your-data. Deşi majoritatea cererilor de acces offline pot fi tratate rapid, cererile complexe pot necesita mai multă cercetare şi mai mult timp. În astfel de cazuri, veţi fi contactat cu privire la natura cererii şi a următorilor paşi corespunzători, în termen de 45 de zile de la data primirii cererii. La vizitarea site-ului pentru acces Oracle Advertising vi se va solicita să vă confirmaţi identitatea pentru a trimite solicitarea. Dacă nu puteţi confirma solicitarea dvs. prin intermediul portalului online, puteţi trimite o solicitare scrisă prin poştă către Responsabilul Oracle cu protecţia datelor globale, la adresa de mai jos, împreună cu o copie a unui act de identitate emis de autorităţi guvernamentale sau de o altă dovadă a identităţii, în scopuri de verificare. Nu putem oferi acces la datele offline decât dacă Oracle poate confirma identitatea persoanei care transmite solicitarea. Oracle Advertising procesează numai datele offline ale persoanelor care au reşedinţa în Statele Unite.

Nu putem furniza informaţii offline de la prima entitate, care sunt colectate şi întreţinute de clienţii noştri. Dacă aveţi întrebări cu privire la informaţiile de la prima entitate, Oracle recomandă să contactaţi direct compania care le-a colectat de la dvs.

Vom răspunde solicitării dvs. în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile. Oracle nu va acţiona într-un mod discriminatoriu faţă de consumatorii care şi-au exercitat drepturile de ştergere, renunţare sau acces care le sunt conferite prin prezenta Politică de confidenţialitate.

14. ORACLE Advertising COLECTEAZĂ INFORMAŢII PERSONALE CONFIDENŢIALE?

Oracle nu creează niciun segment de interes online care să reflecte informaţii personale pe care le consideră confidenţiale. De asemenea, platforma noastră include proceduri operaţionale concepute pentru a-i împiedica pe partenerii şi clienţii noştri să utilizeze informaţiile personale furnizate de Oracle pentru a crea segmente de interes pe care le considerăm confidenţiale. Deşi tipurile de informaţii personale considerate confidenţiale pot varia între clienţi şi în legea aplicabilă, tratăm următoarele tipuri de informaţii personale ca fiind confidenţiale:

  • informaţii precise despre starea de sănătate, date biometrice sau informaţii genetice, cum ar fi o anumită afecţiune medicală confidenţială, precum cancerul sau diabetul.
  • anumite aspecte legate de viaţa personală, cum ar fi orientarea religioasă, politică sau sexuală;
  • interesul faţă de activităţile destinate adulţilor, precum consumul de alcool sau droguri, interesul faţă de arme de foc sau materiale pornografice şi
  • informaţii considerate confidenţiale în baza legii aplicabile.

În plus, Oracle interzice toate segmentele din UE/SEE, Elveţia şi Marea Britanie care se încadrează în oricare dintre următoarele categorii: stare de sănătate/date biometrice/genetice, viaţă sexuală sau orientare sexuală, rasă sau etnie, convingeri religioase/filozofice, afilieri şi opinii politice, orice informaţie referitoare la copii cu vârste sub şaisprezece ani, infracţiuni sau condamnări penale sau apartenenţa la un sindicat. Este posibilă aplicarea de restricţii similare sau suplimentare în alte regiuni.

Nu permitem clienţilor sau partenerilor Oracle Marketing & Advertising să folosească datele furnizate de Oracle pentru a lua decizii legate de eligibilitatea unei persoane în vederea angajării, acordării de credite, asistenţă medicală sau asigurare sau pentru a lua decizii exclusiv prin mijloace automate, atunci când decizia are un efect semnificativ asupra persoanei fizice respective sau în orice mod care poate reprezenta o discriminare împotriva oricărei persoane sau care promovează bigotismul, rasismul sau vătămarea. În aceste scopuri, Oracle consideră că vătămarea include utilizarea datelor furnizate de Oracle pentru a viza persoane sau grupuri vulnerabile în cadrul campaniilor de marketing frauduloase sau înşelătoare.

După cum s-a menţionat mai sus, Oracle Advertising nu a creat segmente de interes legate de afecţiuni medicale confidenţiale. Pentru o listă a segmentelor legate de sănătate şi wellness a Oracle Advertising, consultaţi acest link (PDF).

15. ORACLE Advertising COLECTEAZĂ INFORMAŢII PERSONALE DE LA COPII?

Nu colectăm sau partajăm în mod intenţionat informaţii personale ale copiilor sub 16 ani. În plus, le interzicem partenerilor noştri Oracle Advertising să furnizeze Oracle informaţii personale de pe site-uri adresate copiilor sub vârsta de 16 ani sau de la consumatori a căror vârstă pe care aceste companii o cunosc ca fiind sub 16 ani.

16. ORACLE ESTE MEMBRĂ A UNOR ORGANIZAŢII DIN SECTOR?

Oracle este membră a următoarelor organizaţii din sector şi aderă la principiile de auto-reglementare ale acestora:


Ca membră a acestor organizaţii, Oracle lucrează cu companii lider din sector pentru a aborda probleme importante legate de confidenţialitate şi de protecţia consumatorilor din marketingul direct offline şi din reclamele online.

NAI a creat un program de conformitate ce include recenzii de cazuri, un proces pentru plângerile consumatorilor, sancţiuni şi raportare anuală pentru a ajuta la garantarea faptului că companiile membre îşi ţin promisiunile faţă de dvs. şi că se supun Codului de conduită de auto-reglementare al NAI’.

17. CARE SUNT DREPTURILE DVS. CONFORM LEGII PRIVIND CONFIDENŢIALITATEA CONSUMATORILOR DIN CALIFORNIA (CCPA)?

Dacă aveţi reşedinţa în California, ne puteţi solicita următoarele:

  • 1. să vă dezvăluim următoarele informaţii care acoperă perioada de 12 luni anterioare transmiterii solicitării dvs.:

    • categoriile şi informaţiile personale specifice pe care le-am colectat despre dvs. şi categoriile de informaţii personale pe care le-am vândut (consultaţi Secţiunea 4);
    • categoriile de surse din care am colectat astfel de informaţii personale (consultaţi Secţiunea 6);
    • scopul comercial sau de afaceri pentru care am colectat sau vândut informaţiile personale despre dvs. (consultaţi Secţiunea 5) şi
    • categoriile de terţi cărora le-am vândut sau le-am dezvăluit informaţiile personale în alt mod (consultaţi Secţiunea 9).
  • 2. să ştergem informaţiile personale pe care le-am colectat de la dvs. (Consultaţi Secţiunea 13) sau
  • 3. să renunţăm la orice viitoare vânzare de informaţii personale despre dvs. (consultaţi Secţiunea 13).

Vom răspunde solicitării dvs. în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile. Dacă sunteţi un agent autorizat care transmite o solicitare de acces sau de ştergere în numele unei persoane care are reşedinţa în California, vă rugăm să ne contactaţi prin intermediul formularului de solicitare şi să indicaţi că sunteţi un agent autorizat. Vă vom furniza instrucţiuni privind modul de transmitere a unei solicitări în calitate de agent autorizat în numele unei persoane care are reşedinţa în California.

Dacă aveţi reşedinţa în California, puteţi obţine informaţii despre exercitarea drepturilor dvs. conform descrierii de mai sus contactându-ne la numărul 1-800-633-0748.

18. CUM CONTACTAŢI ORACLE DACĂ AVEŢI ÎNTREBĂRI, COMENTARII SAU PLÂNGERI?

Oracle a numit un Responsabil cu protecţia datelor globale. În cazul în care credeţi că informaţiile dvs. personale au fost utilizate într-un mod care nu respectă Politica de confidenţialitate sau opţiunile dvs. ori dacă aveţi întrebări suplimentare, comentarii sau sugestii legate de această Politică de confidenţialitate sau dacă doriţi să vă exercitaţi dreptul de a vă accesa informaţiile personale offline, aşa cum este descris în Secţiunea 13 de mai sus, contactaţi-l pe Responsabilul cu protecţia datelor globale, prin completarea unui formular de solicitare.

Solicitările scrise către Responsabilul cu protecţia datelor pot fi adresate către:

Oracle Corporation
Responsabil cu protecţia datelor globale
Willis Tower
233 South Wacker Drive
45th Floor
Chicago, IL 60606
S.U.A.

19. REZOLVAREA LITIGIILOR SAU DEPUNEREA UNEI PLÂNGERI

Dacă aveţi plângeri privind conformitatea noastră cu această Politică de confidenţialitate, mai întâi contactaţi-ne. Vom investiga şi vom încerca să rezolvăm plângerile şi litigiile cu privire la utilizarea şi dezvăluirea informaţiilor personale conform acestei Politici de confidenţialitate şi conform legii aplicabile.

Dacă aveţi o îngrijorare nerezolvată privind confidenţialitatea sau utilizarea datelor, despre care credeţi că nu a fost adresată satisfăcător, contactaţi (gratuit) furnizorul nostru terţ de rezolvare a litigiilor, aflat în SUA, la https://feedback-form.truste.com/watchdog/request. În anumite condiţii, puteţi invoca arbitrajul obligatoriu atunci când alte proceduri de soluţionare a litigiilor nu au avut rezultate. De asemenea, aveţi dreptul să depuneţi o plângere la o autoritate competentă de protecţie a datelor, dacă sunteţi rezident al unui Stat Membru al Uniunii Europene.

20. SEDIUL CENTRAL AL CORPORAŢIEI ORACLE

Sediul central al corporaţiei Oracle se află la:

2300 Oracle Way
Austin, TX 78741
SUA

Tel.: +1.737.867.1000

Versiuni anterioare: 4/1/21 | 20/10/20 | 11/6/20 | 24/1219 | 26/7/19 | 17/1/19 | 25/5/18 | 13/2/18

TRUSTe

Aflaţi mai multe